Ceas târziu

Se trag speriaţi la adăpost
oameni şi vite împreună.
Umbrele nopţii se întind furios,
nu e lumină, nu e lună.

Hodorogind puternic, grele
cu zgomot rece şi perfid,
sub cerul mort, fără de stele,
Porţi de aramă se închid.

Cuprinşi într-o cumplită încleştare,
puţinii călători din drum,
Prin inimă doar mai privesc în zare
înconjuraţi de chinuri, praf şi fum.

Dar vai la ceas târziu de cei ce dorm,
striviţi de zidul aspru, gros!
Nu stiu sărmanii, al lor somn
e sabie în gheara lui Thanatos!